18 cetăţeni din Siria, Afganistan, Irak şi Somalia au traversat Dunărea pentru a intra ilegal în țară

Poliţiştii de frontieră din judeţul Mehedinţi au surprins 18 cetăţeni din Siria, Afganistan, Irak şi Somalia care au traversat Dunărea, cu ajutorul unei ambarcaţiuni, pentru a intra ilegal în Romania din Serbia.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului pentru verificări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului.

Poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Siria, Afganistan, Irak şi Somalia, opt adulţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 47 de ani şi zece minori, cu vârste cuprinse între 3 şi 15 ani.

Cetăţenii străini au declarat că au trecut frontiera din Serbia, cu o ambarcaţiune cu motor, condusă de doi cetăţeni sirieni, care s-au întors pe teritoriul Serbiei, cărora le-au plătit sume cuprinse între 1.200 şi 1.500 de euro pentru fiecare persoană.