2 ani si jumatate cu suspendare, pentru o viata de om. Vitezomanul care a spulberat un pieton in Slatina si-a aflat sentinta

Şoferul în vârstă de 25 de ani, din Slatina, care, în vara anului trecut, a lovit mortal cu autoturismul un bărbat în vârstă de 68 de ani, pe trecerea de pietoni, pe strada Cireaşov din Slatina, a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă. Decizia Judecătoriei Slatina nu este definitivă.

Accidentul s-a produs într-o sâmbătă dimineaţa, pe 21 august 2021, în municipiul Slatina, din judeţul Olt.

Victima accidentului era un bărbat în vârstă de 68 ani, domiciliat în Bucureşti. Acesta a fost lovit în zona trecerii pentru pietoni de un autoturism condus tânărul în vârstă de 25 ani, din Slatina.

„La data de 21 august a.c., ora 09.35, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Cireaşov, din municipiul Slatina. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Slatina. Din primele verificări, aceştia au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din municipiul Slatina şi un pieton, respectiv un bărbat, în vârstă de 68 de ani, din municipiul Bucureşti. În urma coliziunii, pietonul a decedat. Conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii evenimentului“, transmitea, la acea dată, IPJ Olt.

„Starea de pericol în producerea accidentului a fost generată de către inculpat”

Expertiza solicitată de anchetatori a concluzionat că şoferul circula cu o viteză peste cea legală, acesta fiind principalul motiv pentru producerea accidentului rutier, lucru reţinut şi de instanţă.

„Expertul a constatat că accidentul de circulaţie s-a produs ca urmare a neatenţiei conducătorului autoturismului care trebuia să acorde prioritate de trecere pietonului care era angajat în traversarea străzii pe marcaj pietonal şi pe fondul vitezei cu care se deplasa autoturismul în localitate care era superioară vitezei legale de 50 km/h.

Starea de pericol în producerea accidentului a fost generată de către inculpatul (…), care, din cauza neatenţiei nu a acordat prioritate de trecere pietonului respectiv, dar şi din cauza faptului că circula cu o viteză care era superioară vitezei legale”, se arată în hotărârea Judecătoriei Slatina.

Aceeaşi expertiză reţine că victima n-a avut cum să evite accidentul, fiind la mare distanţă de marginea carosabilului.

„În privinţa posibilităţilor de evitare a accidentului s-a concluzionat de către expert că victima (…) nu dispunea de posibilităţile de evitare a producerii accidentului deoarece acesta se afla pe marcaj pietonal semnalizat, la momentul impactului la circa 6,15-6,35 metri faţă de marginea carosabilului. În conformitate cu prevederile legale, traversarea carosabilului de către pieton pe trecerea pentru pietoni, îi conferă acestuia zona sa de siguranţă pentru traversarea carosabilului, fiind totodată locul unde pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule. În ceea ce priveşte conducătorul auto (…), acesta ar fi avut posibilităţi de evitare a producerii accidentului dacă ar fi condus cu atenţie, preventiv, prudenţial în zona marcajului pietonal şi respecta viteza legală”, mai reţine instanţa.

Pedeapsa dispusă de magistraţii Judecătoriei Slatina de condamnare a tânărului la doi ani şi jumătate cu suspendare nu este definitivă şi poate fi contestată cu apel, la Curtea de Apel Craiova.

Sursa: Realitatea de Olt