65,57% promovabilitate în Dolj, la examenul pentru titularizare

Ministerul Educației și Cercetării a publicat rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2020 (înainte de înregistrarea contestațiilor).

Procentul notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 58,66%, superior în raport cu procentele consemnate în ultimii trei ani: 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017.

58,38% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte) – (46,79% în 2019, 46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017).
Totodată, conform datelor transmise de Ministerul Educaţiei Naţionale în următoarele județe s-a înregistrat o rată de promovare (promoția curentă și promoțiile precedente) de peste 64%, astfel: Cluj – 69,66%, Dolj – 65,57%, Brașov – 64,16%.

În Capitală, procentul de promovare înregistrat este 64,43%.

La nivel naţional 239 de candidați au obținut nota 10, iar 14.269 de candidați au obținut note între 7 și 9,99.

Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau transmise prin mijloace electronice în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august.