Administratie ca in Oltenia: Un bulevard din Craiova are canalizare doar pe jumatate de strada, desi toti platesc taxe

Unul dintre cele mai noi bulevarde ale Craiovei are asfalt și trotuare pavate, însă canalizare există doar pentru imobilele de pe o parte a străzii, scrie Gazeta de Sud.

În momentul realizării modernizării unei foste străzi de pământ, Compania de Apă Oltenia a introdus canalizarea, dar numai pe partea cu numere impare. Locuitorii de pe cealaltă parte a arterei de circulaţie folosesc în continuare haznale pentru apa reziduală.

Bulevardul Carpenului din cartierul craiovean Bariera Vâlcii care a fost modernizat în urmă cu câțiva ani și lucrările au costat 16,9 milioane de lei.

Operatorul regional de apă şi canal spune că strada este prinsă în proiectul de extindere a canalizării, proiect aflat în curs de derulare.

„Strada Carpenului din municipiul Craiova este prinsă în Proiectul de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată, în județul Dolj, în perioada 2014 – 2020, în cadrul contractului de lucrări DJ-CL-01 – Reabilitare și extindere rețele de apă și canalizare în zona de Est a Municipiului Craiova, aflat în derulare. Este prevăzută introducerea rețelei de canalizare de la intersecția cu strada Gârlești, până la intersecția cu strada Emanoil Ciobanu, în lungime de 664 metri liniari”, a precizat purtătorul de cuvânt al CAO, Carmen Petrean.

Sursa foto: Gazeta de Sud