Anul protestelor: După angajații ALRO și minerii din Gorj ies în stradă!

Angajații Complexului Energetic Oltenia vor protesta, marți, în centrul municipiului Târgu Jiu, nemulțumiți fiind de faptul că nu se aplică legea privind reducerea vârstei de pensionare. 

Liderul de sindicat Manu Tomescu este de părere că neaplicarea acestei legi este un abuz al Guvernului României.

Acesta face o comparație între pensia unui miner sau energetician și a celor care primesc pensii speciale.

„Astăzi, începând cu orele 16:00, avem protest în Piața Prefecturii din Tg-Jiu, protest făcut pentru a stopa ABUZUL Guvernului României prin care refuză să ne recunoască condițiile în care ne-am desfășurat activitățile din carierele miniere și din termocentrale! Trebuie ca liderii politici din Parlamentul României și din Guvernul României să ne răspundă la o întrebare simplă!

De ce în legile pe care și le-au dat pentru pensiile speciale ale lor, ale categoriilor privilegiate din România, s-au aplicat și retroactiv, luând în considerare și activitățile desfășurate anterior, iar pentru noi minerii și energeticienii din România ne spun că nu se poate?

Aceasta-i întrebarea pe care trebuie să le-o punem în fiecare zi, peste tot pe unde-i prindem!”, a menționat Manu Tomescu, vicepreședinte al Sindicatului Energia Rovinari.

Acesta consideră că aplicarea legii înseamnă, de fapt, salvarea Complexului Energetic Oltenia.

„Legea 197 oferă oportunitatea de a salva C.E.Oltenia și locurile de muncă din această companie, prin întinerirea forței de muncă! Această lege oferă șansa de a avea un loc de muncă celor peste 2500 de tineri din Oltenia, copiii noștrii care și-au depus dosarele pentru angajare la sediul companiei! Legea pentru care noi protestăm poate salva viața miilor de mineri și energeticieni îmbătrâniți și îmbolnăviți datorită condițiilor grele de muncă în care și-au desfășurat activitățile din carierele miniere și din termocentrale! Și nu în ultimul rând, aplicarea în totalitate a legeii 197, poate revigora economia Gorjului și a întregii regiuni a Olteniei!

Cred că acum lucrurile sunt foarte clare pentru toată lumea că RESTRUCTURĂRILE și DISPONIBILIZĂRILE asumate de Guvernul României prin Ministerul Energiei, închid C.E.Oltenia și locurile noastre de muncă!

Însă APLICAREA ÎN TOTALITATE a legii 197/2021, salvează locurile de muncă, viețile minerilor și energeticienilor din C.E.Oltenia, dar și economia județului Gorj!

Legea 197/2021 oferă cel puțin pentru un termen mediu de timp, SIGURANȚĂ, PACE și LINIȘTE SOCIALĂ, în județul Gorj și în întreaga țară, iar liderii politici trebuie să priceapă aceste aspecte atât de evidente!”, a conchis liderul de sindicat.