Așa mor oameni: Drogat cu cocaină și amfetamină, la volan în centrul Slatinei

Un bărbat de 36 de ani a fost depistat drogat la volan, ieri, de polițiștii din Slatina.

În timp ce desfășurau activități creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, polițiștii Biroului Rutier Slatina au efectuat, pe strada Primăverii, semnal regulamentar de oprire unui autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 36 de ani.

După verificarea documentelor, conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, iar în urma testării, aparatul a indicat prezența unor substanțe psihoactive, respectiv cocaină și amfetamină.

„Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor în organism”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție (IPJ) Olt, Ionuț Vasiloaica.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.