Autobuz din Craiova implicat într-un accident de circulație

O femeie a ajuns la spital, luni, după ce autobuzul în care se afla a fost implicat într-un accident rutier, în Craiova.

Autobuzul a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără în vârstă de 31 de ani, din Craiova.

„La faţa locului s-au  deplasat poliţiştii care au stabilit că un autobuz condus de un bărbat de 39 de ani, din Craiova,  pe Bulevardul 1 Mai, la intersecţia cu strada Dimitrie Gerota, a lovit din spate un autoturism condus  în aceeaşi direcţie, de o femeie de 31 de ani, din localitate. În urma evenimentului rutier, o femeie de 60 de ani, din Craiova, pasager în autobuz, a  fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conştientă şi cooperantă. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest,  rezultatul fiind  negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvarşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.