Bataie intr-o parcare din Craiova: Agresorii au distrus si-o masina

Un dosar penal a fost deschis de către polițiștii craioveni, după ce, noaptea trecută, au fost sesizaţi, prin apel 112, de către o tânără în vârstă de 29 ani, din Craiova, cu privire la faptul că soțul său, din aceeaşi localitate, ar fi fost agresat fizic în parcarea blocului în care locuieşte.

Potrivit IPJ Dolj, un bărbat de 39 de ani, din Craiova, a declarat că ar fi fost agresat fizic de către două persoane, a căror identitate nu o cunoaşte.

De asemenea, acesta le-a spus oamenilor legii că cele două persoane i-au distrus și mașina.

La fața locului s-a deplasat şi un echipaj medical din cadrul SAJ Dolj, însă bărbatul a refuzat transportul la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Totodată, bărbatul nu dorește să formuleze sesizare scrisă cu privire la aspectele sesizate.

„În cauză, poliţiştii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere, iar cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi luării măsurilor care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

La finalizarea cercetărilor, va fi propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.