Braconieri din Slatina prinsi cu aproape 60 de kilograme de peste. Politia i-a trimis acasa

Doi bărbați, unul de 29 de ani și altul de 40 de ani, ambii din municipiul Slatina, sunt cercetați penal de jandarmii olteni după ce au fost prinși în apropierea Slatinei, pe malul stâng al râului Olt, că braconau pe cursul de apă. Oamenii legii au găsit asupra lor aproape 60 de kilograme de pește, uneltele interzise pe care aceștia le foloseau la pescuit fiind confiscate.

În noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 01:00, jandarmii i-au depistat pe pescarii din Slatina care aveau asupra lor o ambarcațiune pneumatică și doi saci din plastic, în care se găseau 57,5 kilograme de pește din speciile somn și știucă. Ca urmare a verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că cei doi slătineni au braconat folosind unelte interzise, introduse în apa râului Olt. Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării și predate organelor de cercetare penală pentru continuarea verificărilor.

Bărbații s-au ales cu dosare penale pentru încălcări ale prevederilor articolului 64 din Ordonanţa de Urgenţă 23 din anul 2008, privind pescuitul şi acvacultura, respectiv pescuitul comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit și pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie.