Ca-n Vestul Sălbatic: Bătaie cu împușcături într-o comună din Olt!

Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 40 de ani, se află sub control judiciar după ce au snopit în bătaie un alt bărbat, în vârstă de 48 de ani.

Scenele au avut loc pe data de 15 august pe o stradă din Radomirești, unde a izbucnit un conflict spontan între mai multe persoane, iar pentru aplanarea conflictului, polițiștii aflați la fața locului au executat mai multe focuri de avertisment, în plan vertical, fiind restabilită ordinea și liniștea publică.

„La data de 16 august, patru bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 40 de ani, toți din comuna Radomirești, au fost reținuți de polițiști, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, potrivit Poliției Olt.

Astfel, ieri, față de cei patru bărbați a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.