Caz de Covid la Universitatea. Cristiano Bergodi, testat pozitiv

Universitatea Craiova a anunţat azi, pe pagina oficială de Facebook, că un membru al staff-ului echipei a fost depistat pozitiv la testele pentru COVID-19. Conform Digisport, antrenorul principal, Cristiano Bergodi, este persoana din staff-ul tehnic al Craiovei depistată pozitiv la testul pentru COVID-19.

De menţionat că întreg lotul de jucători este negativ.

Antrenorul italian a mai avut, în trecut, un test neconcludent, iar ultimul rezultat a fost pozitiv.

În urma testului COVID-19 efectuat ieri, întreg lotul de jucători este NEGATIV, în timp ce în rândul staffului tehnic a fost depistat un caz pozitiv. Din fericire, colegul nostru este asimptomatic”, au anunţat alb-albaştrii, pe pagina oficială de Facebook.

Pentru Universitatea Craiova, acesta este al patrulea test pozitiv de coronavirus după ce în urma testărilor efectuate la sfârşitul lunii iulie fuseseră depistate alte trei cazuri, toate în rândul membrilor staff-ului tehnic.

De la reluarea campionatului Ligii I la fotbal au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la mai mulţi jucători şi angajaţi ai cluburilor FC Dinamo, FC Botoşani, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Politehnica Iaşi şi Astra Giurgiu.