Caz șocant: Cum a ajuns o profesoară sa își abandoneze copilul în scara unui bloc!

Cazul înfiorător al nou-născutului abandonat într-o scară de bloc, în plină iarna începe să prindă contur. Mama copilului este o fostă profesoară de la Liceul Economic din Râmnicu Vâlcea. Aceasta a născut singură în mașină de frica soțului care nu își mai dorea copilul.

Anchetatorii au reuşit să afle, cu dificultate, că naşterea micuţei a avut loc într-o maşină, unde femeia s-a refugiat câteva zile de frica soţului, care nu-şi mai dorea un copil. A născut singură şi după câteva zile de chin a decis să o lase pe micuţă în scara unui bloc.

Au existat o serie de detalii în acest caz care i-au pus pe poliţişti pe piste greşite: de la clema cu care era prins buricul nou-născutei, până la faptul că aceasta nu purta haine, fiind înfăşurată în cârpe. Misterul în mare parte a fost elucidat după ce mama, speriată de vâlva creată din cauza abandonului, a decis să se predea singură la Poliţie, potrivit Adevărul.

Mama și-a recunoscut fapta la patru zile după abandon

Într-o noapte geroasă de februarie, cu o oră înainte de miezul nopţii, un bebeluş a fost descoperit într-o scară de bloc din Râmnicu Vâlcea. Micuţa s-a trezit când unul dintre locatari, o tânără de 20 de ani, a deschis uşa blocului, cel mai probabil din cauza frigului. A început să plângă, iar plânsul şi prezenţa ei au şocat-o pe locatară. A pus mâna pe telefon şi a sunat la 112.

Cazul a ajuns în atenţia presei locale şi naţionale şi a făcut multă vâlvă. Patru zile mai târziu, o femeie de 35 de ani, extrem de speriată şi bulversată, avea să se prezinte la Poliţia din Râmnicu Vâlcea şi să recunoască faptul că ea este cea care a abandonat bebeluşul.

Imediat au început audierile, iar anchetatorii au aflat, cu mare greutate, din declaraţiile incoerente ale femeii, o mare parte

Şi-a abandonat copilul de frică

Din declaraţiile incoerente ale mamei a reieşit că a fost nevoită să-şi abandoneze copilul din cauza problemelor din familie. Soţul, care ar fi violent, a refuzat total să mai aibă încă un copil. Când s-a apropiat sorocul, femeia şi-a dus copiii la bunici, iar ea s-a refugiat în maşina familiei. Aici a născut singură şi tot aici a stat câteva zile, până s-a decis ce să facă cu bebeluşul – a declarat aceasta ulterior.

„Ar fi putut s-o arunce la tomberon, s-o omoare. N-ar fi fost primul caz. La fel, ar fi putut s-o lase la poarta maternităţii sau oriunde altundeva”, au recunoscut specialiştii convinşi că femeia a fost nevoită să apeleze la acest gest disperat.   Ulterior, bănuielile acestora au fost confirmate, drept dovadă că femeia a fost internată cu depresie post-natală, după ce s-a observat că este incoerentă în declaraţii.

Povestea continuă

Reprezentanţii Maternităţii din Râmnicu Vâlcea unde a fost internată au menţionat că nou-născuta va rămâne în spital o perioadă, până se va lua o decizie în privinţa ei: „Este un copil perfect normal, este într-o stare bună. A devenit fetiţa noastră. Va sta în spital, deocamdată, pe durata cercetărilor, cât va fi nevoie”, a declarat şefa Secţii Neonatologie, dr. Monica Nicolae.

Directorul Direcţiei pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, Nicolae Badea, susţine că se vor lua măsuri, în funcţie de anchetă: „Dacă se impune, în procedură de urgenţă, vom lua o măsură de protecţie: plasament la familia lărgită sau un asistent maternal profesionist”.

În ultimii 10 ani este primul caz de abandon „la colţul străzii”. Mama va fi cercetată penală, iar expertiza psihiatrică va demonstra dacă a avut sau nu discernământ în momentul în care a decis să-şi abandoneze copilul.