Cei mai harnici olteni: Topul județelor din Oltenia în funcție de rata șomajului!

Rata șomajului la nivelul județului Gorj este în creștere raportat la luna anterioară. Potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, numărul de șomeri este în momentul de față de 5.159, din care 2.152 sunt persoane indemnizate și diferența neindemnizate.

Rata șomajului este de 3,80%, față de 3,67% în luna anterioară. Potrivit lui Romeo Chiriac, directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, rata șomajului rămâne în continuare cea mai mică din Oltenia, unde media este de 5,25%. Astfel, rata șomajului în celelalte județe este următoarea; Dolj – 6,65%, Mehedinți – 6,20%, Olt – 5,87% și Vâlcea – 3,90%.

Au încheiat 1.200 de convenții pentru subvenții

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj anunță o creștere a numărului de subvenții acordate angajatorilor. În ultima lună, numărul subvențiilor acordate s-a dublat.

Astfel, de la 609 convenții încheiate cu angajatorii din județul Gorj s-a ajuns la 1.200. În baza documentelor încheiate cu firmele din județ, se plătesc indemnizații pentru încadarea de persoane de peste 45 de ani sau de absolvenți de liceu și studii superioare. Este de amintit că au fost semnate și convenții cu firme care au angajat 32 de persoane cu vârsta de peste 50 de ani. Subvențiile ajung și la 2.500 de lei lunar de persoană pentru 12 luni.

Romeo Chiriac a declarat că se achită și indemnizația aferentă șomajului tehnic și că se așteaptă ca în perioada următoare numărul de solicitări pentru șomajul tehnic să crească, având în vedere reducerea activității sau închiderea sectorului horeca.