CEZ nu mai vrea să livreze gaze naturale Spitalului din Slatina! Bolnavii in frig, Marius Oprescu tace mâlc!

Furnizorul de gaze naturale care asigura alimentarea Spitalului Județean de Urgență Slatina a refuzat să mai prelungească contractul care expiră mâine, 30 septembrie.

CEZ a notificat instituția încă de acum două luni că nu mai vrea prelungirea contractului de livrare a gazelor naturale. Contractul expiră mâine, 30 septembrie, astfel că conducerea spitalului a trebuit să găsească o altă soluție.

„CEZ-ul ne-a notificat că nu mai poate prelungi, prin act adițional, contractul care a ajuns la termen, astfel că am fost nevoiți să ne reorientăm, să găsim soluții. Am organizat o procedură de negociere fără publicare prealabilă, dar nu s-a prezentat nimeni la această negociere, și, pentru a nu pune spitalul într-o situație delicată, de a rămâne fără furnizor de gaze naturale, a trebuit să ne înscriem și să fim preluați de furnizorul de ultimă instanță. Este o situația în care beneficiem de plafonare până în martie 2023”, a declarat, pentru OLT-ALERT, managera Spitalului Slatina, Angela Nicolae.

Președintele CJ, Marius Oprescu, nu a comentat situatia. PSD-istul iese in fata doar cand are ceva de castigat politic.