Clanul Stanescu vrea sa stoarca de bani bugetul public prin intermediul Agromec Visina

”Un proiect de lege care are ca obiectiv modificarea Legii cooperatiei a fost inregistrat de curand in Parlament, initiator fiind senatorul Paul Stanescu de la PSD. Mai exact, este vorba de modificarea Legii 566/2004, demers sustinut de toti parlamentarii pesedisti din judetul Olt, inclusiv de ministrul Agriculturii, Adrian “Doi s’un sfert” Chesnoiu. In corpore!”, scrie Ligadreptatii.ro.

Nimeni nu cracneste la porunca sefului de la Visina, ditamai secretarul general de partid. Si oricat de bine ar suna aceasta initiativa a pesedeilor olteni nu putem sa nu ne intrebam care e substratul real al acestei miscari si, mai ales, cine ar putea sa fie beneficiarul unei astfel de modificari legistlative? O spunem cu toata seriozitatea pentru ca se stie ca in judetul Olt canta doar un cocos dimineata pe racoare, iar ala e al lui nea P(a)ulica Stanescu. Apoi, toate actiunile pe care gruparea condusa de tatucul Stanescu le-a desfasurat pana acum in Parlament au scos la iveala doar interese meschine si tentative multiple de legiferare in interesul gruparii de la Visina. Mai intai, conflictele de interese ale familiei Stanescu au ajuns sa legifereze vanzarea de terenuri agricole. Sa ne aducem aminte de actiunea subversiva reprezentata de modificarea cu cantec la Legea 17/2014 initiata de fratele Alexandru Stanescu pe vremea cand acesta era deputat din partea aceluiasi partid si care a starnit indignare din partea celor de la PNL si USR care au sesizat Curtea Constitutionala a Romaniei. De asemenea, sa nu trecem cu vederea ca acelasi clan mafiot Stanescu de la Visina este cel care controleaza din punctul de vedere al afacerilor in agricultura si zootehnie intreaga regiune a Olteniei. Iar societatea Agromec S.A. detinuta de familia Stanescu care administreaza mii de hectare agricole si este abonata in mod constant la fondurile europene, primind de la APIA bani fara numar in fiecare an pare ca sta si acum la baza acestui demers legislativ. Indubitabil!

 Expunerea de motive, doar un pretext pentru aspiratorul “La Famiglia” de la Visina

Din expunerea de motive a proiectului de lege sau mai bine zis printre randurile acesteia se poate citi disperarea lui Stanescu si a intregii sale clici care incearca din rasputeri sa gaseasca diferite brese pentru ca afacerile de la Visina si de peste tot controlate de “La Famiglia” sa prospere acum cand se prefigureaza la orizont o posibila criza alimentara din cauza invaziei armatei lui Putin in Ucraina. Nu este doar o presupunere rautacioasa si dupa cum bine il cunoastem pe Stanescu nu va da niciun pas inapoi pana cand nu va avea tot judetul la picioare si nu numai. Dar sa ne intoarcem la expunerea de motive unde initiatorul-tractorist ne spune ca “membrii cooperatori fondatori nu dispun de suficiente resurse financiare pentru a infiinta, construi toate sectoarele si departamentele, astfel incat sa desfasoare o activitate integrata. In schimb, au posibilitatea sa convinga si sa atraga in activitatea asociativa proprietari de centre si fabrici de prelucrare, procesare, ambalare, depozite frigorifice, masini de transport, magazine de desfacere si platforme online”. Aceste randuri chiar ii apartin lui Stanescu senior? Vin direct din putul gandirii sale ori e doar o comanda primita de la fiul Mihai Stefan Stanescu – unul dintre principalii administratori ai Agromec S.A. care are ca obiect de activitatea cultivarea cerealelor? Pe de alta parte, dupa cum suna aceasta insiruire de motive pare mai degraba ca senatorul Stanescu a pornit la lupta impotriva celorlalti antreprenori din judet. Cum nu a reusit sa se extinda pana unde si-ar fi dorit s-a gandit ca este indicat sa o faca sub umbrela acestei modificari a legii. Prin urmare, Agromec S.A. este pregatita sa aspire ca un vortex toate celelalte afaceri din regiune si nu accepta concurenta. Cu atat mai putin compromisuri… Ceilalti politicieni-carieristi din PSD Olt sunt si ei flamanzi si vor sa prinda un culoar favorabil, in timp ce un intreg judet se stinge incet si sigur sub napasta numita PSD.

Citeste continuarea pe Ligadreptatii.ro