Controversatul om de afaceri Remus Rădoi, zis Codiţă din Caracal, trimis in judecata intr-un nou dosar de inselaciune

Controversatul om de afaceri Remus Rădoi, zis Codiţă din Caracal, a fost trimis în judecată, alături de alte două persoane, fiind acuzat de fals şi înşelăciune. Concret, codiţă ar fi facturat către mai multe societăţi de stat, printre care CFR, activităţi de pază care, în realitate nu au fost prestate.

În urmă cu doi ani, la 29 octombrie 2020, procurorii şi poliţiştii au desfăşurat, în acest dosar, 10 percheziții domiciliare, în municipiul București și județul Olt.

Ancheatotrii spun că, în cursul anului 2019, cu ocazia executării obligațiilor privitoare la prestarea de servicii de pază la un obiectiv din administrarea companiei de stat, cei doi reprezentanți ai societății comerciale, având complicitatea unui fost angajat al acestei companii, ar fi emis și decontat servicii de pază, care, în realitate, nu ar fi fost prestate, constatându-se că numărul agenților prezenți în obiectiv și implicit numărul de ore de pază decontate a fost semnificativ mai mic față de cel prevăzut în contract, societatea comercială obținând astfel, în mod injust, 254.206,14 lei.

În același mod, reprezentanții societății comerciale ar mai fi solicitat decontarea unor servicii fictive, în cuantum de 230.537,05 lei, suma nefiind achitată de compania de stat.

Dosarul a fost trimis, acum, în judecată.

„Astfel, au propus unității de parchet competente trimiterea în judecată a trei persoane, dintre care doi reprezentați ai unei societăți comerciale cu obiect de activitate prestarea serviciilor de pază și un fost angajat al unei companii de stat.  Cele 3 persoane sunt bănuite de săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și înșelăciune în formă continuată. Astfel, la data de 31 august 2022, unitatea de parchet a sesizat instanța competentă, respectiv Judecătoria Videle, trimițând spre judecare dosarul privind cele 3 persoane bănuite”, transmite Poliţia Română.

Reprezentanții CFR s-au constituit parte civilă în procesul penal cu 1.750.721,18 lei (sumă ce reprezintă valoarea totală a contractului și daunele provocate patrimoniului companiei, ca urmare e executării necorespunzătoare a contractului de pază), drept pentru care, în cauză, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra unor bunuri imobile și asupra conturilor bancare deținute de persoanele bănuite, a căror valoare acoperă pretențiile părții civile.