Corneliu Papură se întoarce la cârma Universității Craiova

Conducerea Universității Craiova a oficializat despărțirea de antrenorul italian Cristiano Bergodi. Totodată a precizat că noul principal al Științei este Corneliu Papură, însă nu se specifică datele contractuale. Există voci care susțin ideea că Papură este de fapt un interimar, până la venirea selecționerului Mirel Rădoi.

„În cursul zilei de ieri (luni – n.r.), Universitatea Craiova și Cristiano Bergodi au ajuns la un acord privind încetarea raporturilor contractuale. Îi mulțumim și îi urăm mult succes în carieră. În perioada imediat următoare, echipa va fi condusă de Corneliu Papură, ajutat de Dragoș Bon, Gheorghe Ciurea, Florinel Luță, Robert Tufiși, Cornel Blejan și Daniel Ene“, precizează clubul pe pagina oficială de Facebook.

Apelat telefonic de GdS, Corneliu Papură nu a răspuns.

Corneliu Papură își va relua activitatea la Universitatea în această după amiază.