Craiova s-a umplut de soferi drogati: Cocaina si canabisul au ajuns p toate drumurile!

46

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Craiova, este cercetat penal, după ce noaptea trecută a fost prins drogat la volan, în timp ce conducea mașina pe strada Râului, iar în autoturism avea trei pliculețe cu substanțe interzise.

Potrivit IPJ Dolj, șoferul a fost oprit pentru un control, a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanțele cocaină şi cannabis.

Când au verificat mașina, polițiștii au găsit și trei pliculețe cu fragmente vegetale de culoare verde oliv.

„De asemenea, în urma controlului efectuat în autoturism au fost găsite trei pliculețe în interiorul cărora se aflau fragmente vegetale de culoare verde oliv, cu miros înțepător, care au fost ridicate pentru cercetări. Tânărul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice”, a declarat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și deținere de droguri de risc pentru consum propriu.