Jana Fulga, primărița din Șimnicu de Sus acuzată de corupție, a scăpat momentan de prejudiciu

În decembrie 2017, fostul primar al comunei doljene Şimnicu de Sus, Jana Fulga, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi luare de mită. Concret, Fulga era acuzată că în toamna anului 2009 a pretins şi primit de la Marinel Rădulescu, administratorul unei societăţi comerciale, suma de 50.000 de lei, pentru ca firmele acestuia să încheie contracte cu primăria. Contractele ar fi fost încheiate ulterior, în perioada 2010-2012. Prejudiciul a fost estimat de procurori la aproape 300.000 de lei.

Afaceri cu bulibașa din Drăgănești-Olt

În acelaşi dosar, au fost incluse şi alte fapte, cum ar fi atrubuirea la preţuri supraevaluate a unor contracte către mai multe societăţi comerciale. Prejudiciul cumulat ar fi de aproape 811.000 lei. În urma unei adrese a DNA, în decembrie 2016 a fost adoptată o hotărâre de CL prin care se aproba constituirea UAT Şimnicu de Sus ca parte civilă în dosarul aflat pe rolul DNA, pentru recuperarea celor 811.000 de lei. Potrivit raportului de specialitate, din probatoriul administrat la dosar rezulta că în perioada 209-2012 primăria a încheiat nelegal mai multe contracte, cu Agmeb Materiale SRL, Bricomat SRL, Boss Patron SRL, Sporul Spaţii Verzi SRL, Geo Parking SRL, Loregen Construct şi AC-DC SRL.

Firmele Agmeb Materiale şi Bricomat apar în alte două dosare de corupţie, ale primarilor din Calafat şi Ţuglui. Potrivit procurorilor, firmele erau controlate de Constantin Coman (zis “Dacul”), bulibaşa din Drăgăneşti-Olt. În cazul primarului Mircea Guţă din Calafat, prejudiciul a fost calculat la circa 1,6 milioane lei (400.000 euro). Tot legat de Coman se leagă şi dosarul primarului Paulică Neagoe, din Ţuglui, unde prejudiciul a fost calculat la 425.000 lei. Un caz asemănător a fost şi cel al primarului din Daneţi, unde prejudiciul a fost calculat la 360.000 lei.

Primarul și CL au luat decizii diferite

Totuși, pe 23 iulie 2020 Curtea de Apel Craiova a dat o hotărâre de achitare în acest caz. În hotărâre se menționează că „ persoana vătămată Comuna Șimnicu de Sus, prin primar, nu s-a constituit parte civilă în cauză”. Lucrul acesta pare să vină în contradicție cu hotărârea CL din 2016, dar primarul actual al localității, Dumitru Marius Cosmin, susține că sunt duă lucruri diferite. „ Eu ca primar al localității reprezentând UAT Șimnicu de Sus, nu m-am constituit parte civilă, pentru că a fost un control al Curții de Conturi care a stabilit că nu există prejudiciu. CL s-a constituit parte civilă, în urma unei adrese a DNA, dar instanța a decis că CL nu are calitate procesuală”, susține primarul. Secretarul primăriei, Dorina Fulga, susține că este în concediu și nu știe nimic despre decizia instanței. 

Hotărârea de achitare a instanței este cu apel în zece zile de la comunicare. Jana Fulga este în prezent viceprimar al comunei Șimnicu de Sus.