Cum profita Romania de razboi: Fabrica mutata din Ucraina in Gorj. Peste 100 de locuri de munca

O fabrică de echipamente agricole şi de irigaţii s-a deschis marţi, în Bârseşti, localitate componentă a municipiului Târgu Jiu, investiţia, de aproximativ 2 milioane de euro, fiind a unei societăţi din Harkov, Ucraina, anunță Agerpres.

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, prezent la deschidere, a afirmat că fabrica funcţionează în una din halele preluate de la fostul combinat de ciment.

„Astăzi s-a deschis fabrica de echipamente agricole şi de irigaţii de la Bârseşti. Este investiţia unei societăţi cu capital extern, din Ucraina, care presupune crearea de locuri de muncă în producţie. (…) Municipiul Târgu Jiu devine tot mai atractiv pentru investitori, pe măsură ce oraşul se dezvoltă. Fabrica funcţionează în una din halele preluate de la fostul combinat de ciment”, a scris, pe Facebook, primarul Marcel Romanescu.

Directorul general al companiei Variant Agro, firma din Ucraina, Codruţ Semănaru, a declarat că afacerea este una de familie, într-un an fiind estimat ca fabrica să aibă aproximativ 100 de angajaţi. Forţa de muncă va proveni din judeţul Gorj, viitorilor angajaţi urmând să le fie asigurată şi şcolarizarea.

„Inaugurăm o parte din capacitatea de producţie a companiei, şi anume echipamente de irigaţii. În alte hale o să avem producţie pentru profile de oţel pentru rigips, structură pentru panourile solare şi structuri pentru hub-urile de logistică. Este o afacere de familie. A fost mutată producţia din Harkov, Ucraina, la Târgu Jiu. (…) Producţia va fi, în primul rând, pentru piaţa românească şi apoi pentru export, în Comunitatea Europeană. (…) Este prima investiţie a acestui grup în România. Motivul a fost şi o ambiţie personală, deoarece sunt multe echipamente care se vând în România şi vin de peste Ocean şi din alte ţări. A fost o ambiţie personală şi am găsit înţelegere la colegii şi partenerii mei din Ucraina. Şi războiul a contribuit la realizarea acestei investiţii. Se mai lucrează şi la Harkov, dar mai greu. Este împărţită activitatea de acolo în câteva fabrici mai mici”, a spus Codruţ Semănaru.