Descinderi la braconierii din Olt: Politistii au gasit explozibili si cadavre de animale!

Doi bărbați, din Bîrza, au fost reținuți pentru 24 de, pentru braconaj. În urma unor percheziții domiciliare, polițiștii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din Olt au găsit cadavrele unor iepuri de câmp, trofee de căprior precum și alte obiecte care ar fi putut fi folosite pentru activități de braconaj.

Polițiștii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au efectuat două percheziții la domiciliile unor persoane, din comuna Bîrza, într-un dosar penal în care se efectuează cercetari pentru infracțiuni prevăzute de Legea vânătorii și a fondului cinegetic.

„În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat în vederea confiscării cadavrele a 19 iepuri câmp, două trofee de căprior, 5 câini rasa ogar, un dispozitiv de vedere pe timp de noapte, 5 proiectoare de tip LED și două piei de iepure”, a precizat Alexandra Dicu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

În urma administrării probatoriului în cauză, doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș cu propuneri legale.

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.