Dezastru pentru Slatina: Una dintre cele mai vechi si renumite companii se pregateste sa puna lacatul!

Consiliul de Administraţie al Altur SA Slatina a aprobat marţi deschiderea procedurii generale de insolvenţă conform prevederilor Legii 85/2014, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti, informează Agerpres. Altur a fost înființată în anul 1979, iar în anul 1991 a fost transformată în societate pe acțiuni sub denumirea de Altur SA.

„Consiliul de Administraţie al Altur SA Slatina (…) informează acţionarii şi investitorii că a aprobat deschiderea procedurii generale de insolvenţă conform prevederilor Legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă precum şi depunerea la Tribunalul Olt a cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă împreună cu declaraţia privind intenţia de reorganizare a activităţii Altur SA în baza unui Plan de reorganizare, în conformitate cu prevederile Legii 85/2014”, se arată în documentul transmis BVB de către preşedintele Consiliului de Administraţie, Rizea Gheorghe Niţu.

Altur a înregistrat în primele nouă luni din 2022 un profit net de 3,25 milioane lei, faţă de pierderi de 3,4 milioane de lei în perioada similară din 2021, conform raportului trimestrial publicat pe BVB.

Cifra de afaceri a crescut cu peste 50% comparativ cu cea din perioada ianuarie-septembrie 2021, la 103,87 milioane lei.

Veniturile din exploatare au totalizat 110,4 milioane lei (71,77 milioane lei la 30 septembrie 2021), iar cheltuielile 105,96 milioane lei (74,45 milioane lei la 30 septembrie 2021).

Altur este o societate cu capital românesc privat având un număr de 570 de angajaţi. Prin produsele pe care le realizează, Altur Slatina este un furnizor important pentru mai multe sectoare industriale, din care cele mai importante sunt: industria de autoturisme de oraş şi de teren; industria de tractoare şi maşini agricole; industria de autovehicule pentru transport marfă şi pasageri; industria electrotehnică şi a sistemelor de încălzire cu gaze naturale.

Printre clienţii companiei se numără Automobile Dacia-Renault (pentru piese pentru prim montaj la autoturisme şi piese de schimb), Total Gaz Iaşi (piese turnate sub presiune din aliaje de aluminiu pentru sistemele de distribuţie gaze), Hesper Bucureşti (elemente pentru pompe hidraulice de înalta presiune), Anorom Deva (piese turnate sub presiune şi gravitaţional prelucrate pentru instalaţii de iluminare aeroporturi) etc.

Altur este listată la BVB din decembrie 2004.