Doi gorjeni reținuți după ce au încercat să spargă un bancomat

Doi bărbați de 50 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și tentativă la infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic au ajuns aseară în arestul IPJ Gorj.

Aceștia, la data de 27 octombrie, în timp ce se aflau în stația pentru mijloace de transport public persoane, de pe strada Unirii, din Târgu Jiu, profitând de neatenția unei femei de 30 de ani, i-ar fi sustras acesteia, din geantă, un portofel în care se aflau 550 lei,  documente personale și două carduri bancare, fiindu-i cauzat un prejudiciu în valoare de 550 lei.

Ulterior, cei doi ar fi efectuat operațiuni financiare fără consimțământul proprietarei cardului, care a fost reținut de ATM-ul băncii. Suspecții vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu propunerea măsurii preventive a controlului judiciar, cercetările continuând în vederea stabilirii întregii activități infracționale.