Donorium – cea mai mare comunitate a donatorilor de sange ajunge si in Oltenia!

 Zece noi orașe apar pe harta aplicației Donorium în cadrul campaniei #iesdoarsadonez. Craiova, Slatina și Râmnicu Vâlcea se alătură campaniei!              
De la începutul pandemiei de COVID-19, numărul de donatori a scăzut considerabil în centrele de transfuzie sanguină din țară, în ciuda faptului că au fost luate toate măsurile de prevenție necesare. Campania #iesdoarsădonez și-a propus încurajarea donării de sânge în contextul pandemiei.
Cu ajutorul aplicației Donorium, donatorii de sânge beneficiază de un parcurs facil și rapid al procesului de donare prin programare la donare, asigurandu-se astfel respectarea tuturor măsurilor de distanțare socială prevăzute de autorități.
Este minimizat astfel contactul dintre donatori și este evitată formarea unor puncte de aglomerație în cadrul centrelor de transfuzie.