Doua biciclete de 12.000 de euro, furate in Germania si descoperite in casa unui argesean

Polițiștii argeșeni au fost sesizați prin email, în urmă cu patru zile, de către un cetățean german, cu privire la faptul că în cursul lunii iunie 2022, i-au fost sustrase două biciclete de la domiciliu, iar la momentul sesizării, acestea s-ar fi aflat pe raza municipiului Pitești.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 228 din Codul Penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

„În urma activităților desfășurate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, cele două biciclete, a căror valoare a fost estimată la 6.000 de euro bucata, au fost identificate și recuperate de polițiști, urmând ca acestea să fie restituite persoanelor vătămate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș, Florin Popa.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită, a participației și împrejurărilor în care au ajuns în posesia persoanelor de la care au fost ridicate, urmând să fie luate măsurile legale care se impun.