Elevii din Olt revin la școală prin rotație, câte două saptămâni în bănci, două săptămâni acasă

Deşi doar în şapte localităţi din Olt rata de infectare la o mie de locuitori, transmisă de DSP, depăşeşte cifra 1, în cele mai multe şcoli din Olt se va aplica scenariul galben, copiii fiind chemaţi câte două săptămâni la cursuri, prin rotaţie. Reprezentanţii ISJ au declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă că unităţile au autonomie şi decizia se ia în Consiliul de Administraţie, informează gazetanoua.ro.

Inspectorul şcolar general al ISJ Olt, Victor Iacobescu, a declarat că în teorie, cursurile ar trebui să se desfăşoare după „scenariul galben”, doar în şcolile din şapte localităţi: : municipiul Caracal şi comunele Călui, Cezieni, Orlea, Strejeşti, Tătuleşti, Vişina.

„În contextul pandemiei, vă transmit rata de incidenţă primită de la DSP. Din păcate, sunt şapte localităţi în judeţul Olt, unde media este de peste un loc locuitor infectat la mie: municipiul Caracal (1,04), Călui (1,39), Cezieni (1,85), Orlea (1,43), Strejeşti (1), Tătuleşti (1, 27), Vişina (1,82). În concluzie, aceste şcoli vor merge în desfăşurarea programului după scenariul al doilea sau cum mai este numit, scenariul galben. În scenariul 1 sau verde se ştie că participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ se face cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. În scenariul al doilea, unde se încadrează cele şapte localităţi, vom avea participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele VIII-XII, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie şi revenirea parţială, prin rotaţie, de 1-2 săptămâni, a elevilor din celelalte clase. Din fericire, scenariul al treilea nu este întâlnit în judeţul Olt, scenariu care prevedea participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi sau lecţii online”, a declarat Victor Iacobescu.

El a adăugat că situaţia se poate schimba, de la săptămână la o săptămână:
„Conform datelor de la DSP, aceste scenarii se pot schimba, la o săptămână. În principiu, în fiecare vineri vom lua legătura cu DSP, care ne va comunica această rată. Sperăm ca în maximum două săptămâni, toate şcolile să se încadreze în primul scenariu”, a mai spus şeful ISJ Olt.

Cu toate acestea, a adăugat Iacobescu, unităţile de învăţământ care nu se află în cele şapte localităţi au autonomia în a organiza cursurile tot după „scenariul galben”, adică doar cu prezenţa a jumătate din clasă, prin rotaţie, câte două săptămâni. În majoritatea şcolilor din judeţ, aşa se va începe anul şcolar.

„Fiecare şcoală are autonomia în a lua decizii. Acele ghiduri sunt informative. Adică, fiecare unitate şcolară se poate ghida după anumite îndrumări de acolo, nu sunt considerate literă de lege. Fiecare şcoală se poate adapta în funcţie de context. Consiliul de Administraţie al fiecărei unităţi de învăţământ ia o hotărâre şi ţine cont de numărul de săli de clasă, de numărul de elevi din clase şi pot fi două şcoli în apropiere, iar una să meargă după scenariul verde, iar cealaltă după scenariul galben, în funcţie de numărul de săli, respectiv de elevi. Asta nu înseamnă că una din şcolile respective nu respectă ghidul primit de la Ministerul Educaţiei, respectiv Ministerul Sănătăţii”, a mai explicat Victor Iacobescu.

Sursa: gazetanoua.ro