Exemplu pentru toata tara: 11 primarii oltene si-au unit fortele pentru a introduce gazul in toate localitatile

Tot mai multe autorități oltene devin partenere în proiecte privind introducerea de gaze naturale în localitățile pe care le păstoresc. Recent, primăriile din 11 comune din zona de sud a județului s-au unit, iar edilii au finalizat documentația și urmează a fi depus proiectul în vederea demarării investiției, informează evenimentdeolt.ro.

Una dintre cele 11 localități este Gura Padinii, primarul Gicu Cranta anunțând că la începutul săptămânii a aprobat în CL aderarea comunei la o asociație de dezvoltare intercomunitară (ADI), creată pentru introducerea rețelei de gaze naturale.

„Alimentarea cu gaze în comuna noastră – un vis ce devine realitate. Astăzi (luni n.r.) în Consiliul Local am aprobat aderarea comunei noastre la o asociație de dezvoltare intercomunitară (ADI), special creată pentru introducerea rețelei de gaze naturale. Orlea, Gura Padinii, Grojdibodu, Ștefan cel Mare, Ianca, Urzica, Vădăstrița, Vădastra, Vișina Nouă, Obârșia și Brastavățu s-au unit pentru un proiect comun: rețea de gaze în comune. Cele 11 primării au finalizat documentația și în cel mai scurt timp urmează depunerea proiectului, fiind asigurată linia de finanțare”, a declarat edilul din Gura Padinii.

Sursa: evenimentdeolt.ro