Inca un oltean in stare grava: Al treilea caz de botulism intr-o saptamana, in Slatina!

Bărbatul în vârstă de 39 de ani, internat cu suspiciunea de botulism, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, a suferit un AVC ischemic. Rezultatelor probelor lucrate la Institutul Cantacuzino privind determinarea infecţiei cu toxina botulinică sunt negative. Autorităţile sanitare din Olt, au transmis, în urmă cu câteva zile, că pacientului i-au fost administrate preventiv cinci fiole de ser împotriva toxinei botulinice.

Suspiciunea celui de-al treilea caz de botulism în Olt este infirmată de Insitutul Cantacuzion, care a lucrat de două ori probele.  Astfel, potrivit ultimelor informaţii medicale, bărbatul în vârstă de 39 de ani, intrenat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a suferit un accident vascular.

„În data de 18 noiembrie, medicul curant din sectia B.I. – S.J.U. Slatina transmite  rezultatul  RMN craniu si coloana cervicala: AVC ischemic în teritoriul parieto- hipotalamic drept, motiv pentru care  a fost transferat  in secţia Neurologie, pentru supraveghere si tratament de specialitate.

În data de 18 noiembrie, orele 11:59  s-au primit: Buletinul de Analiza nr. 542044-15, emis de Institutul Cantacuzino Bucuresti, pentru  determinarea toxinei botulinice in ser/ fragment necroptic prin inoculare i.p. la soarece, cu rezultat negativ ( absenta );

Buletinele de Analiza nr. 542043-15, 542045-15, 542046-15, 542047-15, emise de Institutul Cantacuzino Bucuresti,  pentru determinarea prezenta toxina botulinica in alimente prin inoculare i.p. la soarece, cu rezultate: negative ( absenta )

S-a înstiintat familia privind rezultatele probelor recoltate de la domiciliu, in vederea ridicarii interdictiei de consum”, transmite DSP Olt.

Bărbatul,  în varsta de 39 ani, s-a prezentat luni, 14 noiembrie, la Spitalul Judetean de Urgenta Slatina acuzând  cefalee,  diplopie, durere ochi drept si regiunea adiacenta.

În urmă cu o zi, DSP Olt a transmis decesul pacientului în vârstă de 68 de ani, din Slatina, în cazul căruia suspiciunea de infectare cu toxina botulinică s-a confirmat.