Infectat cu Covid, un primar din Olt a depus jurământul online

Primarul din Potcoava, Manuel Enăchioaia, a depus jurământul pentru cel de al treilea mandat de edil prin intermediul unui laptop, online, doarece este izolat la domiciliu fiind infectat cu COVID-19.

Edilul a transmis că are o formă uşoară a virusului şi că umrează un tratament.

„Astăzi, 31.10.2020, am depus jurământul pentru funcția de primar, alături de noii consilieri aleși ai orașului nostru. Trebuie să vă aduc la cunoștință că eu am depus jurământul online, deoarece am fost confirmat pozitiv cu noul virus COVID-19. Din fericire este o formă ușoară, sunt în autoizolare, urmez o schemă de tratament și în acest moment totul este în regulă.  Mulțumesc cetățenilor care mi-au acordat încrederea pentru un nou mandat, vă asigur că împreună cu echipa mea vom depune toate eforturile pentru dezvoltarea orașului nostru și vă promit că vom fi permanent în slujba dumneavoastră. Vă urez tuturor multă sănătate!”, a transmis Enăchioaia.

Sursa: Realitatea de Olt