Cadou în campanie: Locuitorii din Severin nu mai plătesc apa de ploaie

„Severinenii nu mai plătesc apa meteorică, totul ca urmare a aprobării inițiativei mele și a colegilor liberali în Consiliul Local Drobeta Turnu Severin din luna februarie” , decalară viceprimarul Daniel Cârjan.

„Au fost mii de severineni care au semnat pentru susținerea acestui proiect, ceea ce demonstrează că societatea și politicul pot face front comun atunci când interesul public o cere!
Deopotrivă cu venirea toamnei, urmează sezonul ploios și se va vedea câți bani economisesc severinenii la facturile de apă canal, acum că a dispărut din factură apa meteorică.

Câteva exemple de facturi emise de SC Secom SA în perioada în care se factura și apa meteorică:
– Din total 44,98 lei total factură, apa meteorică este 15,52 lei, adică 30% din factura
– Din total 56,70 lei total factură, apa meteorică este 15,46 lei, adică 27% din factură”-  Daniel Cîrjan, viceprimar Drobeta Turnu Severin.