Lupul paznic la oi! Zeci de arbori, tăiați ilegal chiar din Ocolul Silvic Târgu Jiu

Zeci de arbori au fost tăiați ilegal din Ocolul Silvic Târgu Jiu.

Polițiștii din Târgu Jiu au depistat ieri un bărbat de 60 de ani și o femeie de 50 de ani, ambii din municipiu, în timp ce tăiau 24 arbori de diferite esențe, de pe un teren viran de pe raza municipiului.

Aceștia urmau să transporta materialul lemnos, cu un vehicul cu tracțiune animală, la domiciliu. Polițiștii au efectuat cercetarea la fața locului, în prezența unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Târgu Jiu.

Materialul lemnos a fost lăsat în custodia acestuia. Totodată, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor o drujbă, care fusese folosită la comiterea faptei. S-a întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală și sustragere de material lemnos.