Masuri noi în Olt: Restaurantele şi cafenelele închise în două localităţi, masca devine obligatorie în zona şcolilor

Toate şcolile din municipiul Caracal şi comuna Cezieni vor funcţiona după scenariul galben, prezenţa la ore făcându-se prin rotaţie.

De asemenea, restaurantele, cafenelele care funcţionează în interior vor fi închise, iar masca de protecţie a devenit obligatorie, în proximitatea şcolilor, în tot judeţul.

Decizia a fost luată, miercuri, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt deoarece în cele două localităţi rata de incidenţă a infectării cu noul coronavirus depăşeşte 1,5 cazuri la mia de locuitori.

În plus, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare, alcoolice și non-alcoolice, în unitățile de tip restaurante și cafenele, în interiorul clădirilor, nu este permisă în municipiul Caracal şi comuna Cezieni

De asemenea, s-a  decis suspendarea  activităţii cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, cinematografe și teatre.

„ Am decis să se suspende activitatea cu publicul  în spaţiile închise ale cafenelelor, restaurantelor şi jocurilor de noroc. Unitățile de cazare – hotel, pensiune au voie să-şi deservească clienţii care sunt cazaţi. Când rata va reveni sub 1,5 la mie vor fi reluate aceste activități”, a precizat prefectul de Olt, Florin Homorean.

Aceste măsurile intră în vigoare începând cu data de 08.10.2020 şi se menţin până la data atingerii unei incidenţe cumulate a cazurilor în ultimele 14 zile mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori.

De asemenea, toate unitățile de învățământ de pe raza municipiului Caracal vor trece în scenariul 2 – scenariul galben de funcționare, începând cu data de 09.10.2020, până la data atingerii unei incidenţe cumulate a cazurilor în ultimele 14 zile mai mică de 1,0/1000 de locuitori (scenariul 1) sau mai mare de 3,0/1000 de locuitori (scenariul 3).

Autorităţile precizează că unitățile de învățământ din comuna Cezieni funcționează conform scenariului 2 de la începutul anului școlar 2020-2021.

Prin hotărârea CJSU de astăzi, a fost introdusă și obligativitatea purtării măștii de protecție pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani și care staționează în spațiul public deschis, pe o rază de 100 m în jurul căilor de acces ale unităților de învățământ din județul Olt.

Această măsură se aplică în intervalul orar de desfășurare al cursurilor școlare, respectiv între orele 7:30 şi 19:30, în vigoare începând cu data de 09.10.2020 şi se menţine pe perioada stării de alertă. Pentru punerea în aplicare a acestei măsuri, autorităţile administraţiei publice locale/conducerea unităţilor de învăţământ marchează, prin mijloace adecvate, perimetrul de 100 m din jurul căilor de acces ale unităților de învățământ.

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Olt a decis ca în localitatea Perieţi, care cu o zi în urmă depăşise rata de incidenţă COVID-19 de 1,5 la mia de locuitori, să nu se aplice restricţii, deoarece aceasta a scăzut ca urmare a ieşirii din carantină a unui caz confirmat.

Sursa: Realitatea de Olt