Medicii de la Cardiologie din SJU Craiova se plang că pacienții infectați nu-i ascultă și fac și ce vor prin spital

Personalul de la secţia de Cardiologie SJU Craiova reclamă că ar exista mai multe nereguli cu privire la gestionarea pacienţilor Covid. Conducerea oferă explicaţii.

Situaţie tensionată la Secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova, unde cadrele medicale reclamă că pacienţii sunt internaţi fără a se respecta distanţarea, unii dezvoltă simptome şi se pozitivează la infecţia Covid după câteva zile de când au intrat în contact cu alţi pacienţi sau cu personal şi nu se iau măsurile necesare pentru protecţia celor expuşi.

În replică la cele semnalate, conducerea spitalului şi a secţiei transmit că există proceduri clare şi pacienţii şi angajaţii se testează când prezintă simptome, conform definiţiei de caz, iar personalul trebuie să înţeleagă că într-o perioadă cu mii de cazuri Covid zilnic, nimic nu poate fi sub control absolut. Se urmează protocolul de testare, iar pacienţii trebuie trataţi, mai ales că este vorba despre urgenţe cardiologice, uneori la limita dintre viaţă şi moarte, aşa că oricum nu ai putea aştepta rezultatul unui test înainte de a trata pacientul.

Cadrele medicale se plâng de lipsa testărilor şi a măsurilor de protecţie

Surse GdS din spital au transmis o sesizare în care precizează că există personal infectat ca urmare a intrării în contact cu pacienţi pozitivaţi la două zile după ce mai multe cadre medicale au intrat în contact cu aceştia. „Asistenții care au fost contacţi direcți zile în șir cu acești pacienţi (cu mască și mănuși, este adevărat) vin în continuare zilnic la serviciu, și ni s-a trimis o circulară că doar dacă simptomele debutează la serviciu ne vor testa”, se spune în reclamaţie.

Apoi, personalul acuză ” internări nenumărate, fără distanțare iar când a fost pacient pozitiv s-a externat în masă în loc să ne izoleze. Secția nu a fost închisă și făcută dezinfecție generală, stăm cu pozitivi pe culoare, se plimbă pe aceleași culoare cu ceilalți pacienți”.

Personalul spune că în urmă cu câteva zile erau 40 – 41 de pacienţi internați pe sectie, făcându-se în zilele anterioare numai câte 7 – 8 internări pe zi, prin urgenţă sau prin policlinică, foarte puţini dintre pacienţo având teste de Covid efectuate în ambulatoriu, și mai puţini dintre ei testați în UPU.

Ivanovici: „Nu putem să le spunem pacienţilor: Nu sunt locuri, puteţi muri liniştiţi. Nu e uman”

Laurenţiu Ivanovici, managerul spitalului, spune că există o procedură privind testarea personalului:

„Este o reglementare adoptată la nivelul spitalului. Ce pot să vă spun e că am solicitat transferul unor pacienţi confirmaţi pozitiv la virusul Sars Cov2 din secţie la Filantropia, care este spital suport Covid pe cardiologie. Dacă se pozitivează pacienţi, facem demersuri să îi transferăm pentru noi suntem suport Covid doar pe infarct miocardic acut. Toţi avem probleme cu numărul de paturi, toate spitalele.

Dar sigur că dacă ne vin pacienţi cu infarct în urgenţă noi trebuie să îi preluăm în secţie şi să îi tratăm. Nu putem să le spunem: ştiţi, domnilor pacienţi, noi trebuie să respectăm nişte măsuri de distanţare, puteţi muri liniştiţi. Nu e uman. Pacienţii sunt preluaţi, găsim soluţii să fie şi distanţaţi, să îi transferăm dacă e cazul, dar trebuie să îi tratăm. Angajaţii trebuie să înţeleagă şi asta. Li se poate întâmpla şi celor din familia lor”.

Testarea tuturor pacienţilor, imposibilă

Cât despre pacienţii care ajung în secţie netestaţi, atât managerul spitalului, cât şi şeful de secţie, dr. Octavian Istrătoaie, spun clar că este imposibil să testezi toţi pacienţii şi că se testează doar cei suspecţi, care prezintă simptomele specifice definiţiei de caz.

„Cum am putea să testăm toţi pacienţii care intră în spital? E imposibil. Nu avem capacitatea. Noi facem 400 de teste pe zi şi avem 200-300 de prezentări doar în Urgenţă! Şi mai testăm şi personal. Plus că trebuie să lucrăm pentru Direcţia de Sănătate Publică Dolj, care se bazează mai ales pe noi, pentru că avem cea mai mare capacitate. Nici nu e legal să le ceri pacienţilor la internare să prezinte un test Covid negativ, nu facem aşa ceva.

Noi internăm prin Urgenţă majoritatea pacienţilor, mai stăm o zi să îi testăm, şi dacă am avea capacitate? Trebuie trataţi. Sigur, dacă au simptome, au obligatoriu alt circuit. Aceasta este realitatea. Situaţia este chiar de criză, toată lumea trebuie să înţeleagă asta. Adoptăm cele mai bune soluţii pe moment, nu stăm să aşteptăm rezultatele la teste până tratăm pacienţi”, a declarat managerul Laurenţiu Ivanovici pentru GdS.

Şeful de secţie: „Adică externăm pacienţii ca să moară acasă? Nu există aşa ceva”

Medicul şef de secţie subliniază că nu poţi deţine controlul total în situaţia în care epidemia accelerează cu fiecare zi: „Nu ai cum să deţii controlul absolut, mai ales în perioada în care ai 6000 de cazuri pe ţară şi probabil alte câteva mii de pozitivi netestaţi şi nediagnosticaţi. Dacă pacientul vine în spital prin urgenţă şi nu are absolut niciun simptom, el ajunge în salon şi devine suspect după 2 zile? Eu atunci îl testez şi îl iau din salon şi îl mut în etajul IV, dar a apucat să stea două zile cu pacientul Ionel Ionescu. Asta e situaţia, nu poţi controla totul.”

Cât despre numărul mare de internări, acesta spune că este o exagerare: „Există un sistem în spital, totul este acolo, cifrele sunt oficiale. Nu am ajuns la 50% din capacitatea secţiei în ultimele 2-3 luni. Avem un sector pozitiv sau suspect Covid, când îi vine rezultatul negativ unui pacient testat se duce într-un sector special de testaţi negativi”, transmite dr. Istrătoaie.

IIar legat de externările în masă, acestuia îi pare greu să creadă că există astfel de acuzaţii: „Adică externăm pacienţii ca să moară acasă? Nu există aşa ceva. Mi-este greu să cred că un cadru medical din secţie ar putea spune aşa ceva. Chiar nu ne-am bătut joc de niciun pacient. Iar dezinfecţie se face zilnic”.

Personalul se testează când dezvoltă simptome

Personalul este testat cu prioritate când dezvoltă simptome, transmite Ivanovici în legătură cu reclamaţiile transmise pe adresa redacţiei. „Personalul cu simptome se testează în primul rând. Facem şi screening, dar nu putem testa tot personalul aleatoriu.”

Dr. Istrătoaie spune că nu există capacitatea de a testa toată secţia în acest moment.

„Am testat pe secţie tot ce a fost suspect, dar nu poţi să testezi toată secţia. Nu avem această capacitate. Nimeni în România nu are această capacitate. Am avut şi focar acum câteva luni, au fost trei angajate venite cu infecţie din concediu, de la nuntă. Ce poţi face? Iar în acest moment, în România, numai cine nu munceşte nu se pozitivează. Aşa se întâmplă şi se va mai întâmpla şi de acum încolo. Toţi bolnavii cu infarct miocardic, că sunt negativi, suspecţi sau pozitivi Covid, vin la noi. Şi mai vin şi cu alte patologii din Urgenţe şi nu ştii dacă sunt infectaţi sau nu”, mai spune şeful secţiei.

Sursa: gds.ro