El a ţinut să atragă atenţia că pericolul nu a trecut şi a făcut apel la solidaritatea medicilor de alte specialităţi decât infecţioase, ATI sau medicină de urgenţă.
„Dar încă nu am trecut greul. Ajutându-ne unii pe alţii, rotindu-ne în schimburi, aşezându-ne pe nişte specialităţi care pot veni în colaborare cu aceste specialităţi de boli infecţioase, primiri urgenţe sau ATI. De aceea am recomandat ca, acolo unde avem spitale suport COVID, cazurile uşoare şi medii să fie supravegheate de tot ce înseamnă medici, indiferent de specializarea medicală, nu neapărat de medic de infecţioase sau ATI, supervizarea să fie făcută de un medic de boli infecţioase, externarea să fie supervizată de un medic de boli infecţioase, dar colegii din alte specialităţi, care în lunile iulie şi august au pacienţi mai puţini, să îi ajute pe colegii lor”, a spus Nelu Tătaru.