Oltenii se revoltă la Rânca, după ce a fost redusă capacitatea de cazare

Revoltă în stațiunea Rânca, în județul Gorj, în legătură cu decizia autorităților centrale de a reduce la 70% capacitatea de cazare în unitățile din zona montană.

Astfel, prin Hotărâre de Guven, se limitează gradul de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pentru spațiile de cazare dispuse localități sau zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă. În situația respectivă se află și zona turistică montană Rânca. Stațiunea, luată cu asalt de turiști în acest sezon de iarnă, a fost trecută pe lista cu localitățile montane unde se va reduce capacitatea de cazare a turiștilor.

Cabanierii din Rânca se declară revoltați de situație și spun că ar fi respectat toate măsurile din pandemie cu privire la limitarea răspândirii coronavirusului. În plus, administratorii de pensiuni și personalul se testează periodic, iar la nivelul unităților de cazare s-ar fi luat măsuri privind distanțarea, realizarea de culoare și dotarea cu materiale de dezinfecție.

Scad încasările și mai mult

Constantin Pănescu, președintele Asociației concesionarilor din Rânca, a declarat că măsura reducerii capacității de cazare va afecta și mai mult încasările. Nu se știe ce se va întâmpla cu turiștii care au rezervat și plătit deja pentru perioada următoare locuri în cabanele, hotelurile și pensiunile din Rânca: „Când se iau astfel de măsuri ar trebui să se facă o analiză mai profundă.

Este mai mult turism în aer liber și nu cred că se poate compara un turist care stă în aer liber într-o stațiune montană cu un cetățean care face cumpărături în spațiu închis la mall. De mall-uri nu se spune nimic, dar tot turismul este cel lovit. Nu mai spun de horeca pentru că nu mai este nimic de comentat.

Aici se iau decizii de la o zi la alta, fără să se gândească cineva că în domeniul respectiv lucrează foarte mulți oameni care au familii, credite și facturi de plătit. Este foarte greu să mai faci față cheltuielor în aceste condiții și să mai plătești taxe și salarii. Până la urmă, chiar bugetul de stat este afectat direct pentru că nu se mai poate baza pe taxele plătite de cei care activează în horeca”, a menționat Constantin Pănescu, președintele Asociației concesionarilor din Rânca.