Printre măsurile care se regăsesc în programul de relansare economică al Guvernului „plagiate de la PSD”, Oprea a amintit Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, denumit în alt fel, înfiinţarea unei bănci naţionale de dezvoltare, sprijinirea angajatorilor care reîncadrează românii care şi-au pierdut locul de muncă, locuri de muncă pentru tineri, vouchere pentru elevi, canalul Siret – Bărăgan, Startup Nation, finanţarea centrelor de colectare legume – fructe şi produse de origine animală, creşterea capacităţii de irigare a terenurilor agricole, instalarea tinerilor fermieri, IMM Invest.
Senatorul PSD a menţionat că pachetele cu alimente, masa caldă, voucherele sunt măsuri care există în România de cel puţin 10 ani şi pe care Guvernul de acum le-a inclus în programul de relansare economică.
„În privinţa tunurilor care sunt deja pregătite de PNL, vă dau un exemplu: asigurarea creditului comercial pe care vrea să îl acopere Guvernul PNL. Pe înţelesul tuturor, sunt trei mari firme care asigură credite comerciale, iar PNL vrea ca noi toţi să plătim din buzunarul românilor un miliard de lei pentru a plăti asigurarea pe care ar fi trebuit să o plătească cele trei firme multinaţionale. Din punctul nostru de vedere, este pur şi simplu o deturnare de fonduri publice direct în buzunarul unor firme private. Ce risc mai asigură aceştia dacă Guvernul plăteşte dauna din banii noştri? Nu mai vorbim despre nicio asigurare în fapt şi credem că este o măsură care, probabil, ar trebuit să fie cercetată mai cu atenţie de către organele de anchetă, nu doar de către economişti. În rest, programul PNL este un program de cumpărat voturi. Astea sunt toate acele granturi trecute în programul PNL”, a menţionat acesta.
Radu Oprea a afirmat că în programul liberal „nu există nimic serios din punct de vedere social”, nu se spune nimic despre cum va evolua salariul minim sau cel mediu, nici despre punctul de pensie, nici despre pensia minimă, nici despre alocaţii.
„Nu este nicio măsură pentru creşterea sau măcar apărarea puterii de cumpărare a românilor. Este un program mincinos. După ce PSD terminase toată documentaţia pentru cele trei spitale regionale şi trebuia să băgăm doar sapa în pământ, să înceapă construirea lor, PNL ne spune că cele trei spitale vor fi gata abia în 2027”, a mai spus acesta.