Patronul unui cunoscut restaurant din Slatina, amendat dupa ce a facut chef in pandemie

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat, ieri, verificări la mai multe terase și restaurante din municipiul Slatina, cu privire la respectarea măsurilor impuse în această perioadă. Astfel, oamenii legii au dat peste o petrecere cu circa 50 de persoane într-un restaurant din Slatina. Evenimentul a fost întrerupt, iar organizatorul a primit o amendă zdravănă.

În jurul orei 21.15, în urma controlului efectuat la o societate comercială s-a constatat faptul că în incinta restaurantului era organizat un eveniment privat, la care participau aproximativ 50 de persoane, atmosfera fiind întreținută de o formație vocal-instrumentală.

„Polițiștii au întrerupt evenimentul și au sancționat contravențional organizatorul cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform Legii nr 55/2020”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

De asemenea, polițiștii de investigare a criminalității economice au constatat faptul că la o terasă, tot din municipiul Slatina, nu erau respectate măsurile de diminuare a impactului riscurilor, numărul persoanelor prezente depășind limita de 30% din capacitatea localului.

Administratorul a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.500 de lei.