Peste 6.000 de elevi din Olt stau acasa pentru ca dascalii lor sunt anti-vaccinisti

6.079 de elevi din Olt nu au acces la educație și sunt ținuți acasă pentru că dascălii lor nu s-au vaccinat. Practic, statul condiționează prezența la școală a elevilor cu vaccinarea cadrelor didactice. Însă, sunt mulți dascăli care au trecut prin boală recent și nu se pot vaccina atât de repede, iar unii au contraindicație la administrarea serului.

Potrivit datelor transmise de reprezentanții ISJ Olt, 24 de școli din județ sunt închise, copiii fiind în sistem online. Dacă dascălii din aceste unități de învățământ se vor mai vaccina săptămâna aceasta, iar procentul celor care primesc cel puțin o doză de ser împotriva COVID va ajunge la cel puțin 60 de procente, școlile și grădinițele s-ar putea deschide de la începutul săptămânii viitoare.

„Erau 27 de școli care nu aveau un procent al vaccinării de 60 la sută, dar la trei dintre ele s-au mai vaccinat și au trecut la sistemul cu prezență fizică. Este vorba despre Izvoarele, Schitu și GPP nr. 2 Slatina, care au trecut la prezența fizică. Au rămas 24 de școli în online în care învață 6.079 de copii dintr-un total de peste 54.000 de elevi. Este un ordin de ministru pe care noi îl respectăm. Vorbim doar despre personal vaccinat cu cel puțin o doză, probabil că vor veni precizări și pentru cei care au trecut prin boală și sunt în perioada când nu se pot vaccina, plus cei care au contraindicații. Dacă mai sunt cadre didactice care se vaccinează în școli, scenariul se va schimba vinerea”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Mirela Paraschiv.    

Astfel, elevii de la unitățile din Bărăștii de Vede (comuna Bărăști), Brâncoveni, Brebeni, Cârlogani, Corbu, Crâmpoia (procent de vaccinare de 33 la sută), Curtișoara, Liceul Tehnologic Drăgănești Olt (35 la sută), Făgețelu, Movileni, Oporelu, Perieți, Poboru, Liceul „Ștefan Diaconescu” Potcoava, Școala Gimnazială nr. 1 Slatina, Școala Sanitară „Carol Davila” Slatina (37,5 la sută), Școala Slătioara (57 la sută), Sprâncenata (36 la sută), Teslui, Topana, Vădastra, Vădăstrița, Liceul Tehnologic Vitomirești sunt ținuți acasă cel puțin săptămâna aceasta, pentru că dascălii lor nu au trecut pragul vaccinării.