Preotul din Olt care a băut și a lovit mortal un copil a fost arestat

Magistraţii Judecătoriei Balş au decis, miercuri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a preotului din comuna Bârza, care a lovit mortal un copil de 15 ani, pe raza comunei Bobiceşti.

În vârstă de 57 de ani, bărbatul este acuzat de ucidere din culpă, conducerea sub influența alcoolului sau altor substanțe și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Accidentul s-a petrecut sâmbătă. Băiatul, în vârstă de 15 ani, a fost găsit în stop cardio-respirator de cadrele medicale sosite la faţa locului. Acesta a fost resuscitat timp de o oră, însă din păcate nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Sursa: Realitatea de Olt