Președintele CJ: ”Şi oamenii din Olt au dreptul la condiţii de viaţă şi de civilizaţie exact ca la Cluj”. Clujul nu are baroni care fura!

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a criticat din nou luni, în cadrul emisiunii „Reporter 24”, felul în care Guvernul PNL-USRPLUS-UDMR a făcut proiectul de buget din acest an.

Marius Oprescu a declarat că, de fiecare dată în ultimii 30 de ani, guvernele de dreapta nu fac proiecte şi pentru zonele rurale din ţară, care au la fel de multă nevoie să se dezvolte ca Bucureşti sau Cluj.

„Din România nu fac partea doar Bucureşti şi Cluj, fac parte toate comunele din această ţară, inclusiv comunele din judeţul Olt, care sunt 104 la număr. Şi ele au nevoie de proiecte, şi oamenii care trăiesc în aceste comune au nevoie de investiţii, şi ei trăiesc tot în Uniunea Europeană. Cred că au dreptul la condiţii de viaţă şi de civilizaţie exact ca Bucureşti şi Cluj. Atunci, bineînţelesc că nu poţi să faci programe doar pentru Cluj şi Bucureşti, trebuie să faci programe pentru toată ţara, dacă ai grijă de români”, a declarat Marius Oprescu.