Seful PSD Olt, declaratii din putul gandirii: ”Nu aşteptăm să ni se ceară o nominalizare. Vom vedea ce vom face şi vom nominaliza”

Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, a făcut, joi, prima declaraţie cu privire la nominalizarea viitorului ministru al Agriculturii, după demisia deputatului oltean Adrian Chesnoiu.

Anterior, postul de ministru al Agriculturii a revenit organizaţiei PSD Olt, filiala partidului cu cele mai bune rezultate, la ultimele rânduri de alegeri.

Marius Oprescu a precizat că, săptămâna viitoare, vor începe discuţiile la nivelul partidului.

„Până în momentul de faţă, nu am noutăţi. Probabil că săptămâna viitoare se vor demarea discuţiile vizavi de nominalizarea partidului pentru postul de ministru al Agriculturii. La acest moment, sunt doar speculaţii. Nu aşteptăm să ni se ceară o nominalizare. Vom vedea ce vom face şi vom nominaliza, dacă va fi cazul. N-au fost demarate discuţiile şi mi-e greu să mă pronunţ. În baza discuţiilor şi stabilirii procedurii, al nivel naţional, ne vom întâlni şi la Olt şi vom lua o decizie”, a declarat Marius Oprescu.