Senatorul de Olt Liviu Voiculescu: Economia Romaniei a depasit criza provocata de pandemie!

Economia a recuperat pierderile din perioada de criză aduse de pandemie. Potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică, Produsul Intern Brut a crescut în trimestrul doi 2021 cu aproape 13% faţă de aceeaşi perioadă din 2020, iar pentru primele şase luni ale anului avansul este de 6,5%. Pe marginea acestui subiect, senatorul PNL, Liviu Voiculescu, a făcut următoarea declarație:

”Cu o preluare a guvernării în plină pandemie și un risc iminent de colaps care amenința România și lumea întreagă, astăzi Guvernul trage linie: ECONOMIA ROMÂNIEI A DEPĂȘIT CRIZA ECONOMICĂ.
Conform indicatorilor economici de actualitate, Produsul Intern Brut al României a crescut cu 13% în trimestrul al doilea al anului curent, față de aceeași perioadă a anului trecut. Economia României are astfel un avans economic de 6,5% în prima jumătate a acestui an, cu cel mai solid avantaj înregistrat în perioada aprilie-iunie.
Analiza economică demonstrază, contrar speculațiilor electorale ale opoziției politice, că actuala guvernare a României nu este acaparată și nici afectată de campania internă a Partidului Național Liberal, ci își respectă angajamentele cu care s-a prezentat în fața românilor în momentul învestirii, cu responsabilitate și competență.” a precizat liberalul.