Surpriza: Judeţul Olt a urcat cinci locuri în clasamentul naţional privind salariul mediu net, ajungând pe locul 11

Judeţul Olt a ajuns în luna ianuarie a acestui an pe locul 11 la nivel naţional în privinţa salariul mediu net într-un clasament al judeţelor ordonate descrescător, urcând cinci locuri faţă de luna decembrie a anului trecut, se arată în buletinul statistic lunar al Direcţiei Regionale de Statistică (DRS) Olt, transmis joi Agerpres.

În luna ianuarie 2023, salariul mediu net în judeţul Olt a fost de 3.807 lei, iar numărul salariaţilor a fost de 77.106 persoane, faţă de luna ianuarie a anului 2022 observându-se creşteri atât la câştigul salarial mediu net (cu 15,2%) cât şi la numărul de persoane angajate (cu 922 de persoane, reprezentând 1,2%), potrivit Agerpres.

Angajaţii din industrie şi construcţii au obţinut în ianuarie anul acesta cele mai mari salarii, câştigul salarial mediu net fiind 4.078 lei, ei fiind urmaţi de angajaţii din sectorul serviciilor cu un câştig mediu net de 3.598 lei şi de cei din agricultură, cu un câştig mediu net de 3.224 lei.

Peste jumătate dintre salariaţii din judeţul Olt (40.872 persoane) lucrează în sectorul serviciilor, în industrie şi construcţii sunt angajate 33.366 persoane, iar în agricultură şi silvicultură lucrează 2.804 persoane.