Tânăr din Olt de doar 21 de ani, reţinut după ce a violat o bătrână de aproape 80 de ani

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din localitatea Seaca, a fost reţinut după ce a violat o femeie în vârstă de 79 de ani, din comuna Dăneasa.

Bărbatul a intrat peste bătrână, în casă, miercuri dimineaţa, în jurul orei 6.00. După ce a bătut-o şi a violat-o, acesta i-a luat şi o sumă de bani.

„În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Dăneasa, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, a fost identificat un tânăr, de 21 de ani, din localitatea Seaca, județul Olt, care la data de 6 ianuarie,  în jurul orei 4.00, ar fi pătruns în locuința femeii, de 79 de ani, și ar fi constrâns-o pe aceasta să întrețină raporturi sexuale cu el. Totodată,  a reieșit faptul că prin acte de violență,  tânărul i-a solicitat femeii o sumă de bani, după care a fugit”, a declarat purttăorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Polițiștii au reținut bărbatul pentru 24 de ore pentru viol și tâlhărie calificată.

„În prezent, acesta se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt,  urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat procurorilor cu propuneri legale”, a mai spus reprezentantul IPJ Olt.