Oltul sălbatic: Un bărbat şi-a atacat cumnatul cu furca

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Radomireşti, a fost reţinut de procurori pentru tentativă de omor după ce l-a atacat cu furca pe cumnatul său, în vârstă de 37 de ani.

Potrivit procurorilor, conflictul dintre cei doi bărbaţi a izbucnit pe fondul unor discuţii contradictorii. Soţia agresorului plecase la fratele ei, în urma unor neînţelegeri cu soţul. Bărbatul în vârstă de 43 de ani a mers la cumnatul său pentru o convinge pe femeie să revină acasă, însă lucrurile au degenerat.

„Am luat în dimineaţa acestei zile măsura reţinerii faţă de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Radomireşti, pentru tentativă la infracţiunea de omor comisă în seara zilei precedente. Ca urmare a unui conflict în familie, soţia a părăsit domiciliul şi s-a refugiat în domiciliul fratelui acesteia. Astfel că inculpatul s-a deplasat  acolo şi, pe fondul acelor discuţii purtate în contradictoriu, a luat o furcă pe care a găsit-o în gospodăria cumnatului şi cu acel obiect a agresat fizic victima, producându-i leziuni la nivelul toracelui şi respectiv antebraţului stâng ca urmare a unei acţiuni de autoapărare”, a declarat prim-procurorul Parchetului Olt, Anca Anuţa.

În cursul zilei de astăzi, bărbatul în vârsăt de 43 de ani va fi prezentat unei instanţe cu propunerea arestării preventive.