Top zece cei mai bogati fermieri din Olt

Agricultura este una dintre cele mai importante ramuri ale economiei, astfel că aceia care fac afaceri în acest domeniu au un potențial mare de câștig. O demonstrează profiturile obținute de firmele din Olt care activează în acest domeniu, informează gazetaoltului.ro.

Astfel, într-un top zece realizat pe baza datelor oferite de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt, la solicitarea Gazeta Oltului, din situaţiile financiare obţinute de la Ministerul Finanţelor Publice, firma cu cel mai mare profit net declarat în 2019 a fost LONGIN SRL din Șerbănești (cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase) cu un câștig net de 11.531.425 RON.

Locul doi în acest top este ocupat de EUROSPAȚIAL SRL TUFENI care are ca obiect de activitate creșterea porcinelor, societate care a înregistrat un câștig de 7.485.068 RON, mai informează gazetaoltului.ro.

Locul trei în topul celor mai tari firme care activează în domeniul agricol din Olt i-a revenit societăţii OLT PIESS SRL Slatina, care se ocupă cu cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase cu un profit net de 7.293.920 RON.

Pe poziția a patra se situează ADELA SRL din Slatina (cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase) firmă care a realizat anul trecut un profit net de 2.890.458 RON.

Locul cinci în acest top este ocupat de DANCOR AGRO PRODALIMENT SRL din Redea (cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase) cu un câștig net de 2.428.177 RON.

Locul șase în acest clasament, în ce privește profitul net este ocupat de MES SEM SRL din Slatina (cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase) cu un câștig net de 2.398.163 RON.

Cu un profit net de 1.855.919 RON societatea RENCI SRL din Spineni (cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase) ocupă locul șapte în acest top.

Locul opt i-a revenit în 2019 societății SAN MICHELE DEL GARGANO SRL din Corabia care are ca obiect de activitate cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase, cu un câștig net de 1.824.006 RON.

Penultimul loc în top zece cele mai profitabile firme din domeniul agricol a fost ocupat de VEZ AGRO SRL din Călinești, comuna Radomirești (cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase) cu un câștig net realizat în 2019 de 1.821.088 RON.

Ultima poziție în top zece este ocupată de EROS N.TITULESCU SA din Nicolae Titulescu care are ca domeniu de activitate cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase cu un profit net declarat în anul 2019 de 1.725.789 RON. Primii 10 profesioniști din Registrul Comerțului Olt, din domeniul agricol, conform datelor din aproape 58% din numărul de situații financiare depuse, preluate de la Ministerul Finanțelor Publice, au înregistrat un profit net cumulat de 41.254.013 RON, a precizat NICOLETA CERASELA BUBATU, directorul Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt.

Sursa: gazetaoltului.ro