Universitatea Craiova și-a prezentat noul echipament de joc

Universitatea Craiova și-a prezentat noul echipament de joc,  cu care speră să iasă campioană în sezonul care va începe în curând. Gruparea olteana va fi singura din campionatul intern care va evolua in tricouri PUMA, iar culorile preferate vor fi alb si albastru in timp ce pentru echipamentul de rezerva a fost aleasa culoarea NEAGRA.
” Speram ca o dată cu schimbarea să facem și o trecere la nivel superior în ceea ce privește performanțele sportive.”, a declarat Marcel Popescu, manager general Universitatea Craiova.
La randul sau, Sorin Cartu, presedintele gruparii oltene, a declarat:
” Sperăm să fie tricourile de campioni ale Universității Craiova. Sperăm ca  împreună cu acest parteneriat să facem rezultate mult mai bune și să putem să ne bucurăm de succesele acestui club care în fiecare an urcă câte o treaptă în evoluția lui”.
Chiar dacă Universitatea a pierdut titlul în ultima etapă, Cârțu este mulțumit de clasarea oltenilor: ” A fost un an bun și excepție ultima partidă. Am vrea să se repete parcursul pe care l-am avut și să ne batem pentru câștigarea campionatului. Jucătorii trebuie să învețe din ceea ce au greșit și să îndrepte campionatul ăsta. Este cel mai bun loc pe care l-a ocupat”.