Val de controale și amenzi in Dolj pentru nerespectarea măsurilor de combatere a pandemiei

Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul corona virus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii doljeni împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj, intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19, la activităţile de verificare participând peste 200 de forţe de ordine.

Ce au controlat polițiștii

Astfel, au fost verificate peste 90 de societăți comerciale şi aproximativ 100 de locaţii, precum şi 310 mijloace de transport, fiind legitimate peste 1800 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 133 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 24.000 de lei. Dintre acestea 123 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă.

”Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în magazine și celelalte spații unde este obligatoriu precum şi în mijloacele de transport, să respecte modul de organizare a evenimentelor, să nu se expună la riscuri. Scopul forţelor de ordine care desfăşoară activităţi de verificare nu este aplicarea de sancţiuni. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți sa conștientizeze faptul că, sănătatea și viata persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii”, se arată în comunicatul IPJ Dolj.