Val de nereguli la minele din Gorj unde trei oameni au murit. Ce a descoperit Politia

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj s-au autosesizat şi fac verificări după apariţia în spaţiul public a unor imagini conform cărora o tanchetă care i-a transportat, joi, în Cariera Jilţ Sud pe şeful Inspecţiei Muncii, Dantes Nicolae Bratu, pe directorul Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, şi inspectorul şef al ITM Gorj, George Romanescu, nu ar fi avut asigurarea obligatorie valabilă, anunță Agerpres.

Cei trei au mers la locul producerii accidentului de marţi, în urma căruia trei muncitori au decedat şi alţi 10 au fost răniţi.

„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public s-au dispus verificări, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsuri legale în consecinţă”, au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.

Un accident soldat cu decesul a trei persoane şi rănirea altor zece a avut loc marţi, în perimetrul Carierei Jilţ Sud, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, situată pe raza localităţii Mătăsari. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, în jurul orei 13,30, un bărbat, de 51 de ani, angajat al unei societăţi comerciale, în timp ce conducea o autoutilitară în incinta Carierei Jilţ, în care erau transportaţi angajaţi ai carierei miniere, a pierdut controlul autovehiculului la trecerea peste un pod amenajat peste benzile transportoare, răsturnându-se la o diferenţă de circa 3 metri de sol.

Autopsiile efectuate au relevat faptul că cei trei muncitori au murit din cauza asfixiei.

Poliţiştii au stabilit că în interiorul autoutilitarei, pe lângă muncitorii transportaţi, în momentul producerii evenimentului se mai aflau şi două tuburi metalice de acetilenă.