VIDEO – Un camion incarcat cu 70 de stupi cu albine a fost spulberat de tren

Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială pentru intervenție și descarcerare, un echipaj SMURD, o autospecială pentru descarcerare și o autospecială pentru primă intervenție, au intervenit la un accident feroviar, produs la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Enoșesti.

În accident au fost implicate un tren regio, în care se aflau doi călători și o stupină, în care se afla doar șoferul. În urma evenimentului nu au rezultat victime.

Pentru îndepărtarea stupinei de pe calea ferată, pompierii au acționat cu ajutorul accesoriilor pentru descarcerare și au îndepărtat cei peste 70 de stupi de albine.

În sprijinul pompierilor militari a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Piatra-Olt, cu un buldoexcavator.